ACTELE PRESEDINTELUI. MANDATUL DE PANA LA REFERENDUM(11 iunie 2007)
Abstract: Un mandat foarte activ
- Vrea presedintele Traian Basescu sa faca reforma cu adevarat sau foloseste "schimbarea" doar ca scut discursiv, cu scopul de a-si impune puterea? Studiul de fata, realizat de Institutul PRO nu ofera raspunsul la aceasta intrebare; in schimb, ofera informatii si interpretari relevante pentru a face o evaluare sau o anticipare corecta.
mai multe
Evenimentul politic central al lunii septembrie a fost fara indoiala motiunea de cenzura pe care PSD a depus-o impotriva Guvernului Tariceanu. Desi documentul va fi supus dezbaterii si votului Parlamentului la inceputul lunii viitoare, el a reprezentat principalul resort care a mobilizat actorii politici si a configurat scena politica in septembrie. Toate miscarile politice au avut ca reper si au fost conditionate de demersul social-democrat. Ca atare, septembrie poate fi declarata “luna motiunii”.
INSTITUTUL PRO da publicitatii rezultatele sondajului de opinie la nivel national realizat de compania DATA MEDIA. Cercetarea a fost efectuata pe un esantion reprezentativ pentru populatia adulta a Romaniei. Volumul esantionului este de 1200 persoane, iar marja de eroare maxima +/- 2,7%. Interviurile fata in fata au fost luate in perioada 25-29 mai 2007. Sondajul, realizat dupa publicarea rezultatelor finale ale referendumului privind demiterea presedintelui Romaniei, a avut ca scop masurarea opiniilor si a perceptiilor in legatura cu derularea campaniei electorale, motivatiile votului si asteptarile electoratului pentru perioada care urmeaza (agenda politica, alegerile europarlamentare etc). Un aspect important a fost masurarea perceptiei legate de variantele de colaborari politice pentru sustinerea guvernarii.
Comunicat de presa Sondaj national „POLIS” / 25-29 mai 2007 - Tabloul sinoptic al rezultatelor